24.05.2022

          

 

COMUNICAT

 

 

 

               

            

              Purtătorul de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

        

                   

La data de 23.05.2022 procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului M.Y. pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 al. 1 Cod penal și de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 al. 2 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod penal.

 

La data de 23.05.2022 față de inculpatul M.Y. a fost luată măsura reținerii pe o durată de 24 de ore.

 

Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că  în data de 22.05.2022, în jurul orei 20:20 inculpatul M.Y. având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, a condus autoutilitara marca Volvo, cu numărul de înmatriculare MM13EHR, care tracta semiremorca cu numărul de înmatriculare AO6136XR ( Ucraina ), prin orașul Seini, jud. Maramureș iar în dreptul imobilului nr. 32, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă pe partea dreaptă și s-a răsturnat peste victima D. N. M., care circula pe trotuar în calitate de pieton, în urma accidentului rutier rezultând  decesul acestuia din urmă.

 

Analiza toxicologică a probei de sânge recoltată de la inculpat a indicat o îmbibație alcoolică de 3,12 g/‰, în mostra biologică recoltată la ora 21:30 și de 2,91 g/‰, în mostra biologică recoltată la ora 22:30.

 

La data de 24.05.2022 dosarul a fost înaintat instanței cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, cerere admisă de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Baia Mare.

 

    Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.