30.03.2022

          

 

COMUNICAT

 

 

 

               

             Purtătorul de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

              

 

                Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, la data de 28.03.2022, punerea în mișcare a  acțiunii penale împotriva inculpatului P.M.I. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.

 

                La data de 28.03.2022 față de inculpatul P.M.I. a fost luată măsura reținerii pe o durată de 24 de ore.

 

                Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul P.M.I., care nu are antecedente penale, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, a condus un autoturism pe raza municipiului Baia Mare, jud. Maramureș, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, circumstanțe în care a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale.

 

                Analiza toxicologică a probei de sânge recoltată de la inculpat a indicat o îmbibație alcoolică de 3,39 g/l alcool pur în sânge.

 

                 La data de 28.03.2022, dosarul a fost înaintat instanței cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, cerere admisă de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Baia Mare.      

 

   

                 Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.