09.01.2023

          

 

COMUNICAT

 

 

 

               

             Purtătorul de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

              

 

            

       

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, la data de 07.01.2023, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului I.G.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal (două fapte) și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod penal (permis suspendat), totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 și alin. 2 Cod penal.

 

La data de 06.01.2023 față de inculpat a fost luată măsura reținerii pe o durată de 24 de ore.

 

Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că la în data de 03.01.2023, în jurul orei 20:15, inculpatul I.G.V., a condus un autoturism pe drumurile publice de pe raza localității Ardusat, județul Maramureș, sub influența alcoolului, având o îmbibație alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 3,54 g/l alcool pur în sânge (prima probă recoltată la ora 20:50) și 3,33 g/l alcool pur în sânge (a doua probă recoltată la ora 21:50).

 

De asemenea, s-a reținut în sarcina inculpatului I.G.V. că în data de 05.01.2023, în jurul orei 21:30, a condus un autoturism pe DJ 108A Sârbi – Fărcașa, județul Maramureș, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice și fiind influența alcoolului, având o îmbibație alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 2,77 g/l alcool pur în sânge (proba recoltată la ora 21:43).

 

Cercetările sunt efectuate în cauză de către Secția 3 Poliție Rurală Fărcașa, sub supravegherea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

 

         În data de 07.01.2023, dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Baia Mare cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, cerere care a fost admisă, fiind dispusă arestarea preventivă a inculpatului I.G.V.

 

            Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.